Cum să-ți protejezi telefonul atunci când plouă?

În sezonul cald nu este cazul să te confrunți foarte mult cu ploi, însă primăvara și toamna, în mod special, și uneori iarna, ploile și umezeala din atmosferă îți dau bătăi de cap. Bineînțeles că vei găsi metode să te protejezi de ploaie, de la îmbrăcăminte impermeabilă, la încălțăminte și accesorii. Este nevoie în plus să îți protejezi lucrurile, astfel că vei alege genți și rucsacuri impermeabile. Iar telefonul, o extensie a ta în timpurile acestea când toate activitățile implică munca pe smartphone, este cu tine mereu. Nu îți poți lăsa smartphone-ul acasă doar pentru că afară plouă.

Având în vedere că nu există prea multe smartphone-uri care să funcționeze bine după ce au fost expuse la umezeală excesivă, cel mai bine este să îți menți telefonul uscat. Iată câteva modalități pentru care poți opta, pentru a-ți proteja smartphone-ul împotriva umidității.

Huse rezistente la apă

Păstrează întreaga funcționalitate a dispozitivului tău intactă cu o husa telefon rezistentă la apă. Acestea sunt special concepute pentru a se potrivi dispozitivului tău și pentru a-l proteja împotriva factorilor precum apa, praful și loviturile. Din păcate, majoritatea producătorilor de carcase impermeabile se adresează doar smartphone-urilor de vârf. Pe lângă faptul că sunt scumpe, există și o mare posibilitate să nu găsești unul pentru dispozitivul tău. Caută însă în oferta magazinelor online și alege ce este potrivit pentru tine. Vetter are o gamă largă de huse fabricate din diferite materiale, cum ar fi poliuretan termoplastic, piele, carbon sau metal, iar acestea pot proteja eficient telefonul tău și pot preveni pătrunderea oricăror factori dăunători.

Pungi cu fermoar

Aceasta este cea mai simplă și cea mai ieftină soluție. Majoritatea pungilor cu fermoar sunt dotate cu o facilitate de blocare care permite utilizatorilor să protejeze smartphone-ul împotriva umezelii și împiedică acumularea excesului de umiditate. O pungă simplă cu fermoar poate ajunge să îți protejeze smartphone-ul împotriva daunelor cauzate de apă. Singurul dezavantaj este că smartphone-urile nu pot fi folosite cînd sunt introduse în aceste pungi, prin urmare este necesar să scoți dispozitivul pentru a-l utiliza. Gândește-te la asta ca la o haină de ploaie pentru smartphone-ul tău.

Capac de sticlă

Acestea sunt extrem de durabile. Mai întâi sunt încălzite și răcite folosind tehnologia chimică și termică, în special pentru a le face rezistente la zgârieturi, amprente și șocuri. Nu mulți știu acest lucru, dar pot acționa și ca protectori pentru afișajul smartphone-ului împotriva apei. Nu alege un capac de sticlă ieftin, deoarece șansele ca apa să se infiltreze în jurul marginilor sunt mai mari atunci.

Ce să faci dacă apa totuși se infiltrează în telefon?

Dacă apa reușește să pătrundă în telefon ar trebui să oprești imediat dispozitivul și să scoți cartela SIM, cartela de memorie și bateria din acesta. Șterge cu grijă smartphone-ul cu un prosop sau un șervețel și pune-l într-o pungă plină cu orez nefiert unde să îl lași să stea timp de 72 de ore înainte de a-l reporni.