Husa de protecție – ce-a fost și ce-a ajuns? - vetter.ro

Husa de protecție – ce-a fost și ce-a ajuns?

Dăruiește respect! Citit Husa de protecție – ce-a fost și ce-a ajuns? 7 minute Urmator Folia de protecție – ce a fost și ce a ajuns

 

Despre fantastica evoluție a huselor de protecție pentru dispozitivele mobile

Husa de protecție nu mai e ce-a fost cândva. Și e foarte bine! De la gentuța pentru Motorola MR20 (din 1996) sau tocurile de prins la brâu (care au urmat odată cu apariția modelelor tot mai mici de telefon mobil) și până la carcasele din zilele noastre, husele de protecție pentru dispozitivele mobile au parcurs aproape trei decenii de transformări și inovații, ținând pasul cu evoluția modelelor GSM. Mai mult decât atât, de la funcția pură de protecție cu care au plecat la drum și până la multiplele funcții de design, încărcare și manevrabilitate, husele chiar și-au depășit cu mult condiția, suferind transformări remarcabile.

Aceste transformări au fost posibile datorită mai multor factori cheie care au încurajat salturile exponențiale ale acestor accesorii: materialele tot mai performante și inovative, design-ul tot mai modern și curajos (dar și tot mai susținut de evoluția materialelor) și tehnologiile noi outside the box (care au depășit chiar perimetrul smartphone-urilor, extinzându-se și la alte dispozitive mobile sau accesorii).

Materialele

Protecția propriu-zisă – cea dintâi valoare a huselor de protecție

Bineînțeles, unul dintre factorii care au favorizat evoluția stratosferică a carcaselor a fost dezvoltarea constantă a materialelor. Astăzi vorbim despre sticlă securizată, policarbonat, termoplastic poliuretan, silicon lichid și chiar fibră de aramidă (Kevlar). Pielea naturală sau sintetică rămâne și ea un material de nădejde în producția huselor de protecție, însă nu mai reprezintă de mult singura sau cea mai bună opțiune.

Design-ul

Dincolo de protecția propriu-zisă este aspectul

Trendurile evoluează, iar dispozitivele noastre mobile au ținut mereu pasul cu ele. Dincolo de specificațiile tehnice și tehnologiile încorporate, telefoanele au devenit de-a lungul anilor piese de design. La fel și husele, care au fost nevoite să se ridice la nivelul lor cu fiecare model nou. Culori, texturi, modele, imprimeuri... Husele de protecție au devenit adevărate outfit-uri pentru orice smartphone respectat.

Tehnologiile

Când husele de protecție au început să-și depășească limitele și nu s-au mai oprit

Odată cu evoluția performanțelor de încărcare a dispozitivelor mobile și a accesoriilor de încărcare, mai exact când încărcarea wireless și-a făcut apariția, fiind apoi urmată de tehnologia MagSafe, husele au devenit peste noapte parte esențială din procesul încărcării. Esențială? Da! Nu numai pentru că telefoanele puteau fi încărcate wireless (cu husa de protecție pe ele), dar modelele care nu beneficiau încă de noile performanțe de încărcare erau upgradate chiar de husa pe care o purtau – ceea ce reprezintă un adevărat break through pentru carcase, care, din acest punct de vedere, au devenit un pic mai smart decât unele telefoane smart.

Dar husele nu și-au depășit atribuțiile “doar” cu atât. Acestea au început inclusiv să îmbunătățească manevrabilitatea dispozitivelor mobile, ajutându-ne să le utilizăm în siguranță și confort în tot mai multe ipostaze. Apariția inelelor-suport (încorporate sau atașabile) au îmbunătățit din calitatea utilizării (pentru purtarea telefonului, pentru plasarea lui pe diverse suprafețe sau pentru utilizarea camerelor foto – ducând aproape de perfecțiune procesul de fotografiere și filmare), dar au și crescut capacitatea principală a unei huse, respectiv protecția și siguranța.

Când vorbim despre tehnologii nu putem să nu ne gândim la cât de mult au evoluat și camerele foto, care au devenit deja ansambluri complexe. Însă, trebuie să recunoaștem, odată cu numărul camerelor foto a crescut și vulnerabilitatea acestora (mai multe camere, mai multe pericole de deteriorare). În acest context nu se putea să nu evolueze și husele de protecție. Și cum altfel să o facă decât cu creativitate totală? Noi modele de huse vizează acum cu sfințenie și ansamblul foto, însă o fac în unele cazuri cu dublu rol – protecție și suport. Adică sistemele create să protejeze ansamblul foto au îmbrățișat cu succes și funcția de stand pentru smartphone.

De la smartphone-uri la tot mai multe dispozitive mobile și accesorii...

Husele de protecție au devenit atât de utile, performante și cool, încât tot mai multe dispozitive mobile au început să se bucure de calitățile lor. De exemplu, căștile wireless se îmbracă acum în huse care mai de care. La fel și cheile auto. De ce nu? Dincolo de speranța de viață, le crește și calitatea design-ului.

Încotro? The sky is the limit.

De la potecție, la design, la încărcare, la manevrabilitate... În 2023 ne întrebăm: oare câte va mai ajunge să facă o ”simplă” husă de protecție pentru dispozitivele noastre mobile? Cu siguranță că funcțiile de protecție și design-ul vor evolua în continuare odată cu materialale (tot mai inovative, tot mai performante, tot mai speciale). Cu siguranță că și tehnologiile de încărcare vor aduce noi transformări și la nivelul huselor. Dar acestea sunt previziunile previzibile”, bazate pe istoricul actual. Dacă privim evoluția lor din ultimii ani ne putem aștepta la orice – să tot devină o extensie a dispozitivelor mobile, continuând să le îmbunătățească calitățile și performanțele. Cu siguranță că nu vor ajunge să ne facă și cafelele, dar vor continua să ne surprindă.

Să rămânem, însă, în prezent.

În prezent avem deja atât de multe opțiuni, încât “garderoba” smartphone-ului tău o poate egala pe a ta și poate cuprinde modele pentru toate nevoile de zi cu zi.

Sunt zile în care optezi pentru huse transparente, astfel încât să te poți bucura din plin de design-ul telefonului, pe care doar ele știu să-l pună în valoare. Sunt zile în care ai nevoie de o husă de protecție super elegantă și discretă, asortată ținutei tale și contextului, care să nu facă însă compromisuri în privința siguranței. Sunt zile în care vrei ca telefonul tău să aibă acel touch cozy, catifelat. Sunt în zile în care alegi culori turbate și zile în care optezi pentru nuanțe cuminți. Sunt zile mai extreme, în care cauți super-extra protecție (pentru drumeții, sporturi extreme și așa mai departe). Sunt zilele petrecute la volan, unde husele mega performante – cu tehnologii de încărcare wireless, de exemplu, sunt cruciale pentru confortul utilizării smartphone-ului. Sunt zile în care vrei să te simți cât mai light, ca un fulg – iar atunci husele ultra slim și ultra ușoare îți vor îndeplini dorința, crescând greutatea telefonului cu maxim 3 grame. Sunt zile în care poți merge și pe lună, atâta vreme cât telefonul, căștile wireless sau cheia de la mașină au îmbrăcat o husă din kevlar.

Varietatea huselor este atât de mare, iar nevoile și pretențiile tale sunt atât de variate și de complexe, încât în magazinele Vetter vei găsi o gamă vastă de modele – mai ales pentru cele mai moderne versiuni de smartphone și iPhone, precum iPhone 14, iPhone 14 PRO, iPhone 14 PRO MAX sau Samsung Galaxy S23 Ultra. Vetter te întâmpină periodic cu colecții noi, tehnologii noi, materiale noi, culori în cele mai noi trenduri... Atât de multe încât doar un adevărat colecționar le poate avea pe toate. Descoperă colecțiile Kevlar, Hybrid, Crystal, Silk & Soft, Leather, Combo, Flip, ShockProof, Smart Aurora, Ultra Slim Air și bucură-te de tot ce-ți pot oferi în fiecare zi!

Vino în orice Vetter Concept Store din țară sau în magazinul online Vetter și probează tot ce mai nou, mai modern, mai performant! Cine știe ce aduce ziua de mâine? Cu siguranță că va aduce noi colecții care să te surpindă și să te încânte.

Aici găsești recomandările și noutățile Vetter pentru: